Povești de Succes Reset


Mădălina

Mi-a transmis foarte multă încredere în acest program și am fost nerăbdătoare să îl încerc. Prima reacție când am văzut planul a fost una de panică. Mi se părea foarte mult de mâncat: 3 mese pe zi și 2 gustări. Îmi era greu să cred că pot slăbi mâncând. Iată, m-am înșelat.

Cea mai mare bucurie a fost când rezultatele au început să apară, evident. Și nu s-au lăsat așteptate.Cântarul a devenit prietenul meu cel mai bun Pe lângă faptul că mi-a arătat că am reușit să îmi ating țelul propus (cele 10 kilograme au dispărut). Planul Reset este foarte echilibrat. Nu lipsește nimic din alimentație: carne, lactate, fructe, legume.

Kinga

Înainte de Reset eram o femeie simplă, o mamă care nu știa cât este de ajuns, nu cunoștea măsuri în ciocolată sau alte alimente nesănătoase. Mâncatul sănătos mi se părea imposibil și am abandonat orice speranță de a deveni mai sănătoasă și mai suplă lângă trei copii.

Azi cântarul arată mai puțin cu 13 kilograme. O mare surpriză după aceste luni este faptul că organismul se acomodează în timp record cu alimente sănătoase, și corpul îți mulțumește pentru atenția acordată: ești mai energică, ai încredere în tine, dispare burtica, se topesc kilogramele iar tu devii mai echilibrată atât fizic cât și psihic.

Oana

După Reset, cântarul a devenit prietenul meu. Spune un minus de 15 kilograme față de luna octombrie.

Nu a fost o singură bucurie. Transformarea a venit treptat. Au fost multe bucurii mai mici: după prima săptămână, când deja aveam un minus de 2 kg, când s-a făcut o cifră rotundă (și anume -10 kg), când am probat haine care mi se păreau ținte de neatins și care acum deja îmi sunt largi, când am văzut mândria soțului, primele dăți când am reușit să spun „nu” în fața unei tentații care mai demult mi se părea de nerefuzat și multe altele.

 

Mădălina

Cântarul este mai ușor cu 17 kg după cele 3 luni petrecute în acest program de trei luni. Am auzit de Reset într-o perioadă din viața mea în care simțeam nevoia să fac ceva pentru mine, atât din prisma sănătății, cât și din punct de vedere fizic. De mică am fost mai plinuță. Am încercat multe diete, dar cu rezultate doar pe termen scurt. Slăbeam, apoi puneam totul la loc.

În urma programului nu am doar o singură bucurie: mă simt mult mai bine, mai ușoară, mai activă, am o mobilitate mai bună, numerele de la haine au scăzut și le îmbrac pe cele la care nu mai visam de mulți ani și am învățat că totul este posibil, niciodată nu e târziu să schimbi ceva ce nu-ți place.

Vlad

Am scăpat de un total de aproape 16 kg. Mi-am depășit chiar și targetul de 15 kg în cele trei luni. Pentru mine nu scăderea în greutate a fost punctul forte al acestui program, ci schimbarea stilului de viață ghidat de alimentația sănătoasă.

Cea mai mare bucurie pentru mine a fost faptul că am putut să mă odihnesc normal și să am din nou randament la locul de muncă, unde mereu trebuie să faci față provocărilor, iar fără o alimentație sănătoasă și echilibrată nu poți da randament. O altă bucurie, a fost faptul că am reușit din nou să port garderoba veche, să mă pot mișca mai lejer, să mă pot încheia la șireturi cu ușurință.

Dana

Când am văzut pe cântar 73 kg și când m-am măsurat și am văzut că pierdusem și niște centimetri buni în talie și coapse, a fost momentul când m-am bucurat cel mai mult. Sentimentul este de nedescris! Mă simțeam învingătoare! Cele mai fericite momente din program au fost acelea în care mi-am învins pofta și am mâncat conform programului.

Astăzi sunt mai pozitivă, lucrez la a fi constantă și optimistă pentru că mi-am dovedit că se poate. Constanța și felul în care privim lucrurile poate schimba direcția noastră de mers. Atingerea obiectivelor depind foarte mult de disciplina noastră! Asta am învățat la Reset.

Iby

Rezultatul călătoriei Reset este vizibil. Am pierdut 22 kilograme. A fost un drum foarte lung și cu multe obstacole, dar toate erau doar în capul meu. Reset m-a învățat o autodisciplină și mi-a arătat cât este de puternică mintea și voința.

Cu ajutorul programului am învățat să mă iubesc cu adevărat. Iubindu-mă și acceptându-mă din nou am fost capabilă să iubesc și să accept lumea care mă înconjoară. Am învățat cum să mănânc sănătos, cum să gestionez poftele, cum să fac pace cu mine și să-mi accept corpul și cum să ofer fetițelor mele o educație nutrițională. Reset a fost cea mai profundă transformare în bine prin care am trecut.

Denisa

Niciodată în viața mea nu am urmat vreun regim sau vreo dietă, pentru că nu am încredere în dietele care îți promit că slăbești „10 kile în 10 zile”. Nu pare sănătos, așa că am refuzat să mă supun vreunui supliciu de genul „mănânc doar ciorbă de varză și slăbesc rapid”. OK, dar ce faci după cele 10 zile? Că nu rămâi slab…

Am ales RESET pentru promisiunea că voi slăbi deștept, că voi slăbi practic mâncând, fără înfometare, dar respectând niște principii, niște combinații de alimente prescrise de nutriționist. S-a dovedit că am avut dreptate să aleg RESET. Am slăbit 11 kg, iar în oglindă văd o siluetă frumos conturată, la care doar visam de 20 de ani.

Rita

Cea mai mare bucurie a fost după terminarea primelor două luni de program. S-a întâmplat de Paște, când am mers la o petrecere împreună cu soțul meu. La petrecerea respectivă m-am întâlnit cu mai multe prietene, care nu m-au mai văzut de multă vreme. Reacția lor a fost impresionantă: toate erau mega încântate de felul în care arătam, și toate au observat cât de mult slăbisem. A fost un sentiment extraordinar, eram cea mai fericită.

Cântarul mă felicită în fiecare zi. După trei luni sunt la un minus de 13 kilograme și îmi place enorm de mult ceea ce văd în oglindă.

Csilla

În această vară am ajuns la 84 de kilograme (in vara lui 2015 aveam 56 kg) și asta a fost momentul când m-am hotărât să apelez la Reset. M-am înscris în acest program pentru că îmi doream să-mi schimb stilul de viață, adică sa învăț să slăbesc sănătos și să mă pot menține o viață întreagă.

Starea mea este din ce în ce mai bună, primesc multe feedback-uri pozitive de la colegi, prieten, iar pentru mine acest lucru este foarte important. Încă nu sunt 100% mulțumită, deoarece mai am de slăbit câteva kilograme, însă sunt tare mândră că am reușit să slăbesc fără senzația insuportabilă de foame.

Comunitatea Reset

Reset este și o comunitate de mii de oameni ca tine, cu povești reale și motivații puternice.
Aici nu te vei simți niciodată singur(ă) în procesul tău de slăbire.

Ce găsești în comunitate?

- Promoții și oferte
- Povești de succes
- Sfaturile specialiștilor și sustinerea membrilor
- Rețete delicioase
- Challenge-uri cu premii
- Tips & Tricks pentru o viață mai sănătoasă

***și nu numai...