decembrie 23, 2019

Réka a slăbit 10 kg – ”Complimentele primite m-au ajutat foarte mult să merg mai departe”

image

Astăzi am dori să o cunoașteți pe Réka , și să aflați povestea ei de succes după ce a slăbit 10 kilograme cu ajutorul programului Reset.

După terminarea programului de trei luni, Réka ne-a oferit un interviu din care am aflat cum a fost călătoria ei de remodelare corporală și cum Reset i-a schimbat viața și stilul ei de viață.

Vorba cea bună de la Iby

Nu am avut plăcerea să o cunosc personal pe Réka , însă de fiecare dată când îmi trimitea un e-mail, simțeam din rândurile ei devotamentul față de scopul propus. Își dorea foarte mult o schimbare și chiar dacă uneori avea dificultăți, nu a renunțat să creadă în propriile puteri. Iată, eforturile au fost răsplătite și astăzi avem o Reka mai încrezătoare ca înainte. Ultimul e-mail primit de la ea era plin de cuvinte frumoase și citind rândurile ei se desena zâmbetul pe buzele mele. Nu aveam cum să nu zâmbesc. Réka a reușit să îmi transmită sentimentul de bucurie pe care îl simțea uitându-se în oglindă și mi-am adus aminte de cât de bucuroasă eram și eu atunci, când cântarul, în sfârșit, mi-a zâmbit înapoi.

Urmăriți un interviu cu oameni reali și motivații puternice:

  • Povestește-ne mai mult despre Réka de dinainte de programul Reset.  Care au fost motivele care te-au determinat să începi un program de mâncat și slăbit sănătos?

Am doi copii minunați, o fetiță de 7 ani și un băiețel de 5 ani, și la fiecare sarcină m-am ingrasat cu cca 20 de kg. După cele două nașteri am rămas cu câteva kg în plus, iar restul mi-am pus pe mine după câteva încercări nereușite  de diete. Mă duc la sală de fittnes de două ori pe săptămână, de trei ani de zile, cu un antrenor personal foarte bun, și totuși nu am reușit să slăbesc niciun kilogram. Am renunțat la produsele de patiserie, la zahăr, și totuși nu am reușit să slăbesc. Era clar că trebuie să încerc altceva, că trebuie să îmi schimb modul de viață. Atunci am decis că vreau să încerc programul Reset.

  • Ai mai încercat să slăbești înainte? Ce nu a funcționat?

Da, am incercat să renunț la pâine și la produse de patiserie, dar acest lucru a funcționat  numai în timpul zilei. După o zi grea când am ajuns acasă, repede am mâncat un sendviș, sau o prăjitură, câteva biscuiți, până când am pregătit cina. Nici nu mi-am dat seama câte produse nesănătoase am mâncat.

  • Care a fost cel mai greu moment în călătoria ta din programul Reset?

Nu pot să zic, că au fost momente chiar atât de grele. Pentru familie gătesc separat, iar când ei au la masă paste, cartofi, sau ceva asemănător, și mie mi se face poftă, dar faptul că și eu am în meniu mâncăruri foarte delicioase, mă ajută super mult.

  • Care a fost momentul, pe parcursul programului, în care te-ai bucurat cel mai mult?

M-am bucurat cel mai mult , când cunoscuții și prietenii au început să mă întrebe, dacă am slăbit, și cum am reușit să slăbesc? Până acum eu nu am slăbit niciodată atât de vizibil, așa că complimentele celor din jur m-au ajutat foarte mult să merg mai departe.

  • Cu câte kg mai puțin arată cântarul acum?

Am reușit să slăbesc cca.10 kg, dar am prelungit programl pentru că aș dori să mai slăbesc 3-4 kg.

  • Cum ți-ai descrie starea de spirit acum, după ce ai atins acest obiectiv?

Mă simt bine în pielea mea, am recăpatat încrederea în mine, și cred cu tărie, că cel mai important este sa fim împăcați cu noi înșine. Dacă noi nu ne iubim pe noi înșine, cum putem aștepta ca cei din jurul nostru să ne iubească?

  • Ai terminat programul acum. Cum este pentru tine procesul de menținere?

Cartea de rețete, pe care am primit dupa trei luni de RESET, conține numai rețete super delicioase, și abia aștept să le încerc, însă acum deocamdată am prelungit programul cu încă o luna, pentru că mai vreau sa slăbesc câteva kilograme și am nevoie de ajutorul nutriționistului. Prefer să am un plan deja pregătit, deoarece nu am timp să îmi pregătesc singură planul pentru următoarea perioadă.

  • Dacă ar fi să oferi un sfat celor care sunt la început de drum, ce anume le-ai împărtăși din experiența ta în program?

Să nu le fie frică, programul RESET este unul cu care slăbești mâncând sănătos și diversificat. Eu mananc chiar mai mult, decât înainte de program. Dacă urmaresti planul alimentar nu îți va fi foame niciodată. Și eu eram sceptică la început, dar primle rezultate au apărut deja după prima săptămână de mâncat altfel, și nu am regretat nici o clipă că am intrat în program.

 

***

Alimentația urmată de Reka în cele 3 luni ale călătoriei sale dar și know-how-ul nutrițional pot fi accesate în programul RESET.

Cumpără acum pachetul RESET și creează-ți corpul pe care ți-l dorești. Click AICI și fii unul dintre cei care se vor bucura de o transformare corporală rapidă. Perioadă limitată la preț promoțional!

share:

Comments (No Responses )

No comments yet.