mai 15, 2020

Jurnalul Mariei – ”Azi am vrut să renunț” – Episodul 5

image

”Sunt Maria, am un metru și jumătate înălțime și călătoria mea a pornit de la 80 de kilograme. Am început programul Reset într-un moment al vieții în care am ajuns să nu mai suport oglinda, cântarul și pe mine însămi.”

Citește în continuare Jurnalul Mariei, care documentează pas cu pas povestea sa de pierdere în greutate și de reeducare nutrițională. Maria povestește, cu onestitate și curaj, despre cum a fost această călătorie pentru ea: vorbește despre panică, neîncredere, dubii, dar și despre cum a reușit să treacă prin toate aceastea și să-și atingă rezultatele. Citește o poveste onestă despre provocări, anxietăți și rezultate reale.


Iby: Vorba cea bună

Nu de puține ori, Maria mi-a spus în conversațiile noastre, că în săptămânile de când am început să lucrăm împreună, simte că a câștigat nu numai kilograme în minus, ci și multă bucurie în plus. Am învățat la Reset, că aceasă bucurie poate fi cu adevărat autentică doar dacă se simte și când îți este greu.

Maria se află într-un maraton cu propriile gânduri. A trecut deja o treime și a alergat suficient de mult încât să se simtă epuizată, însă pe de altă parte nu vede încă linia de sosire. În această săptămână, ea se afla într-un punct periculos de a renunța la toate și mă bucur enorm, că a reușit să-și învingă sentimentul de neputință și tentația de a se opri. Mintea umană uneori ne lasă pe mâinile acestor sentimente, care ne dezbracă de încrederea de sine, însă trebuie să ne găsim mereu puterea de a dedica energie în lucruri în care credem cu adevărat.

Cred cu tărie că un astfel de maraton poate fi câștigat doar de cei care văd fiecare obstacol ca pe o parte din joc. Niciun drum nu este fără provocare, fără obstacole și fără încercări. Nu există niciun om puternic pe această planetă, care să nu fi trecut prin probe de curaj și nerenunțare. Și mai cred în ceva: că Maria este făcută dintr-un aluat care poate să o ajute să treacă prin aceste încercări și că rezultatele vor apărea și pe cântar!

Maria: Azi am vrut să renunț

Pur și simplu am vrut să las totul baltă, m-am simțit copleșită și depășită. Miercurea e zi de cântar, iar lucrurile au început prost de dimineață. Dacă săptămâna trecută stagnasem la cele 74 de kilograme, acum m-am întors la 75. Am rămas șocată când am văzut. Mă așteptam (nu știu de ce) să mai rămân pe loc o perioadă, dar nu credeam să văd din nou cum urcă kilogramele pe cântar. A fost descurajant, frustrant. Știu că greutatea afișată nu înseamnă mereu țesut adipos, că poate fi doar o retenție de apă. Masa musculară se vede și ea pe cântar odată ce începi să o pui la treabă, iar săptămâna asta chiar m-am apucat serios de exerciții fizice. Am încercat să mă conving pe toate căile că e ok, că nu e ceva definitiv, că lucrurile vor merge în continuare și că nu voi eșua pe drum.

A trecut și Paștele, fără excese (lucru de care mă simt foarte mâdră), dar evident cu ceva abateri de la plan. Izolarea asta în care ne aflăm cu toții din cauza virusului și care vine la pachet cu mult sedentarism, anxietăți și nesiguranță, nu e nici ea de prea mare ajutor. Simțeam nevoia să caut motive, explicații, justificări.

Am realizat că e dificil să slăbești, că nu e un proces liniar, fără suișuri și coborâșuri, așa cum credeam inițial. Nu mi-e greu să mănânc sănătos, mai ales că organismul se simte tot mai bine cu hrana ușoară, nu mai sunt balonată, nu mă mai simt greoaie, am un tonus general mai bun. Și, oricum, rețetele Reset sunt gustoase, chiar nu mă pot plânge că-mi lipsește ceva.

Dar e incredibil de greu să rămâi motivat, să continui, să depui efort, să mergi mai departe, să nu renunți atunci când ai astfel de momente în care rezultatele pe care le aștepți nu mai sunt vizibile. Organismului nu îi e greu să respecte planul (din contră), dar când mintea simte că nu mai poate, clachezi. Iar când motivația dispare, nu știi de unde să o mai aduni.

Azi am cedat nervos și-am plâns. Îmi dispăruseră deodată ambiția și voința și nu știam cum să le mai recapăt. Mi-am zis că e inutil să mai încerc, că sunt făcută să rămân grasă și alte chestii urâte pe care nici nu le mai amintesc aici. Am fost nejustificat de dură cu mine însămi, iar acum, când scriu, conștientizez că nu am procedat deloc ok.

Dacă până acum m-am îndreptat spre poalele muntelui și călătoria a fost ușoară, cred că azi am început să urc muntele. Nu îmi mai este la fel de simplu ca la început și probabil că voi mai resimți de multe ori ce am trăit azi. Mi-am venit în fire până la sfârșitul zilei, pornită să duc la capăt ce am început și să nu mă las înfrântă. O săptămână sau două nu vreau să mă mai cântăresc, să mă mai gândesc la kilograme, nu vreau să mai știu cât am pierdut și cât am pus la loc. Vreau doar să mă țin de planul alimentar și de exerciții. Rezultatele vor apărea și ele, însă nu vreau să-mi mai ocup mintea cu ele. E prea fragilă momentan.

Am înțeles că vreau totul prea repede și ușor, exact ca un copil mofturos, și că mă obsedează prea mult rezultatele finale. Cred că am greșit. Obiectivul trebuie avut în față doar ca să nu uiți de ce ai început drumul ăsta și ar trebui să te motiveze, nu să te aducă în pragul disperării. Suișurile și coborâșurile, victoriile și înfrângerile, bucuriile și neputințele, toate astea fac parte din călătorie și, vreau să cred că nu vor duce doar la versiunea mea cu mai puține kilograme, ci și la una mai puternică, mai încrezătoare în forțele proprii, mai luptătoare.

O fi muntele mare, dar are și-un vârf în care, cu siguranță, se poate ajunge.

Rămâneți aproape…

 

***

Alimentația urmată de Maria în cele 3 luni ale călătoriei sale dar și know-how-ul nutrițional pot fi accesate în pachetul Standard al programului RESET.

Procesul Mariei de slăbire de 3 luni include un membership activ în programul online Reset alături de o serie de conversații pe care Maria le are săptămânal cu Iby, fondatoarea programului.

Cumpără acum unul dintre pachetele RESET și creează-ți corpul pe care ți-l dorești. Click AICI și fii unul dintre cei care se vor bucura de o transformare corporală rapidă. 

 

 

share:

Comments (No Responses )

No comments yet.